EXCLUSIV | Laura Cosoi a dezvăluit sexul bebelușului + I-a ales și numele: “Momentul a fost cu multe chiote și sărituri”
Aflată la cea de-a patra sarcină, Laura Cosoi are experiență deplină și se bucură de fiecare moment, chiar dacă noaptea nu se mai odihnește ca înainte. Se ocupă îndeaproape de cele 3 fiice: Rita, Vera și Lara, dar și de proiectele pe care le are în televiziune și teatru. În interviul exclusiv acordat pentru CIAO.RO, actrița ne-a spus că le-a dezvăluit deja fiicelor sale dacă vor avea frate sau surioară, vestea fiind primită cu sărituri și chiote de bucurie.
Laura Cosoi a fost prezentă la lansarea ediției de vară A list Magazine, unde a socializat și a râs cu poftă, semn că ultimul trimestru de sarcină nu o împiedică să fie activă. Cu această ocazie, actrița ne-a vorbit despre planurile ei după nașterea bebelușului, când va filma în avans pentru emisiunea de la Antena Stars, iar în prima săptămână din septembrie va bifa prima vacanță cu soțul și cei 4 copii.
Cum te simți, având în vedere că sarcina este avansată?
Mă simt bine, mulțumesc. Am energie, am voie bună.
Laura Cosoi: „Sexul și numele l-au aflat o dată. Le-am organizat un moment frumos”
Bebelușul te mai lasă să dormi noaptea?
Nu, asta mă pregătește clar pentru ce urmează, dar e farmecul momentului, normal, mă așteptam.
Bagajul pentru spital îl ai deja pregătit?
Nu-mi trebuie nimic, sunt ok. Urmează să ajungă căruciorul. La spital mergi cu kitul de celule și cu 2 body-uri și dacă vrei pentru tine ceva în mod special, în rest la maternitate nu ai nevoie de nimic, la privat.
Fetele ce fac? Sunt nerăbdătoare să vină noul membru?
Da, sunt foarte încântate, sunt foarte fericite. Toată ziua pupă burtica, îl pupă pe bebe, așteaptă să vină, să vorbească, bebele reacționează la ele, când le aude vocea imediat (n.r. se mișcă). Mi se pare fantastică legătura asta.
Spuneai că le pregătești o surpriză prin care le vei dezvălui dacă vor avea frățior sau surioară.
Da, s-a întâmplat deja. A fost mare mare bucurie, au început să țipe, să alerge, a fost interesant. A fost cu multe chiote și sărituri. Bebele a venit cu tot cu nume, adică și sexul și numele l-au aflat o dată. Le-am organizat un moment frumos acum vreo lună.
Numele are o semnificație specială?
L-am visat. Copilul acesta mi-a zis că vine pe lume acum 2 ani. Era clar că dacă o să rămân însărcinată o să vină, știam exact ce o să fie și numele că mi-a zis cum se numește.
Mi se pare ceva…extraordinar.
Nu am mai pățit asta până acum. Nici măcar nu mă gândeam atunci, abia o născusem pe Lara, nu mă gândeam la al patrulea copil, nu era cazul, era prima zi în care am născut-o pe Lara și mai aveam un copil în brațe și se uita la mine cu ochii mari.
Laura Cosoi: “Mai am un episod de filmat pentru Bravo, tată!”
În perioada asta Cosmin și-a luat concediu să îți fie alături?
Nu, chiar e plecat din țară 5 zile.
Și dacă se întâmplă să vină bebelușul în absența lui?
Nu se întâmplă. Merg singură, nasc acasă, nu știu. (râde).
Teoretic când ar fi termenul?
E aproape, mai e un pic, nu-s chiar acum. Sunt cumva în regulă, dar mai trebuie să mai stea.
Ai terminat filmările la emisiune Vacanță de vedetă?
La emisiune da, dar mai am un episod de filmat pentru Bravo, tată! O să fie surpriză, o să vedeți, nu pot să zic, nu am voie, dar sunt însărcinată în episodul ăsta.
Laura Cosoi: “Va fi botezul la final de vară și apoi o săptămână de vacanță”
Ți-ai făcut planul după ce naști? Cât vei sta acasă?
Nu stau acasă. Cum nasc, îmi programez încă 2 ediții să filmez pentru emisiunea Vacanță de vedetă, pentru că în septembrie intră deja pe post, iar eu voi fi plecată în prima săptămână din septembrie, atunci am nevoie de un pic de avans. Deci voi veni practic în 2 săptămâni maximum după ce nasc.
În septembrie ai vacanță sau e vorba de un proiect?
Am vacanță, pentru că nu pot să plec cu copiii și cu copilul atât de mic imediat după ce nasc și vreau să merg cu fetele undeva imediat după botez. Va fi botezul la final de vară și apoi o săptămână de vacanță și apoi Rita intră la școală.
Foto: Instagram